Acasa | Inscrie-te pe medik.ro

Acasa
Info Medical
Educatie medicala
Oncologie (11)
ORL (5)
Pediatrie (11)



Info util

Unul din 25 de decese este provocat de consumul de alcool  
Nota:      (0)  Nr total voturi: (0)

    La nivel mondial, unul din 25 de decese este provocat de consumul de alcool, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii canadieni de la Universitatea din Toronto, publicat in revista medicala Lancet, informeaza bbc.co.uk, citat de Mediafax.

    In lume, consumul mediu de alcool se situeaza in jurul valorii de 12 unitati (o unitate este echivalenta cu 10 ml de alcool pur) pe saptamana, dar aceasta valoare ajunge in Europa la 21,5. Mai mult decat atat, efectele nocive ale alcoolului asupra populatiei sunt similare cu cele provocate de fumat, in urma cu un deceniu, spun specialistii. Cu toate ca in cazul bolilor cardiovasculare au fost evidentiate cateva aspecte benefice ale consumului moderat de alcool, per total acestea sunt depasite cu mult de efectele negative.

    Alcoolul sta la originea unei intregi game de maladii sau accidente, precum bolile de ficat, cancerul gurii sau gatului, cancerul colorectal, depresii, atacuri cerebrale, accidente rutiere, iar efectele nefaste ale acestuia asupra sanatatii sunt foarte grave. Cea mai mare rata a deceselor asociate cu alcoolul se inregistreaza in Europa, unde 10% din totalul deceselor sunt provocate in mod direct de alcool.

    Pentru 2004, cel mai recent an pentru care exista date comparabile pe tari, la nivel global, 3,8% din totalul deceselor (unul din 25) au fost provocate de consumul excesiv de alcool.

 

    Autor: Andreea Catrina


Info util



Arhiva

  ‹‹ 1 2 3 4 5 6     Pagina 7 din 27  8 9 10 11 12 13   ››  

Romania - locul 30 la informarea privind sanatatea
Ziua Internationala de Constientizare a Autismului
Implantarea unui singur embrion este cea mai eficienta metoda de a obtine o sarcina
Raspandirea HIV la nivel celular, filmata pentru prima oara
SenseCam combate Alzheimerul
Britanicii vor sa creeze sange sintetic!
3,6 milioane euro pentru tratarea tuberculozei
750 000 euro pentru 6 pacienti ce nu pot fi tratati in spitalele din Romania
Muzica ii ajuta pe cei ce au suferit un atac cerebral - studiu
Se cauta voluntari pentru un vaccin antiSIDA
Minciunile din studiile de specialitate
Monitorizare pentru distribuirea fondurilor pentru sanatate
Documente obtinute acum in sistem electronic
Consult stomatologic gratuit pentru copiii din Bucuresti
Servicii medicale gratuite de la 1 iulie
acasa :: forum :: inscrie-te pe medik.ro